Catalina Buzoianu îl reînvie pe Ulise.
Regizor recunoscut pe plan international, Catalina Buzoianu este întotdeauna la ea acasa la Teatrul Toursky. Pentru acest al patrulea Mai-Diterranée (Festivalul Institutului International de Teatru Mediteranean), aceasta mare artista a raspuns nebuniei contagioase a lui Richard Martin: sa creeze Mediterana dupa Panait Istrati (autor care si-a scris întreaga opera în limba franceza, sub influenta lui Romain Rolland).
Mediterana este în acelasi timp un ghem de cântece si dansuri, dar si o calatorie initiatica. Alexandria, Cairo, Delfi sunt tintele spre care pleaca, fara certitudinea reîntoarcerii, cautarea calatorilor fara bagaje, etern ratacitori. Se cânta, se danseaza, se crapa de dorinte, te prabusesti din palate-miraje în bordeluri paduchioase, se ciocnesc pahare, se isca batai, se sfâsie, se face pace în aburi de narghilele. Esti rege, peste, prostituata. Esti profet în tara ta, simti din plin cu ochii, cu nasul, cu sexul, cu inima. Te sufoci. Ceri îndurare. Iata-ne îmbatati de acest val de frumusete si adevaruri primordiale. Atunci ne dam seama ca apa, marea ce se reînnoieste fara încetare, este mama noastra a tuturor, a fiilor luminii, noi, cei care suntem fratii lui Ulise. 
Edmée SANTY - Le Vrai Journal, iunie 1999

Putem de acum sa consideram ca o traditie bine stabilita mini-festivalul artistilor si creatorilor români pe care Teatrul Toursky îI gazduieste în fiecare an. În fruntea trupei o regasim pe Catalina Buzoianu, regizor deja binecunoscut publicului din Marsilia. Aceasta mare artista ne ofera o opera de Panait Istrati, scriitor român de expresie franceza, sub forma unui spectacol vizual. În acesta piesa care evoca razboaiele si dictaturile începutului de secol, poezia îsi gaseste de asemenea locul sau. 
Oscar CARCHIDI - La Marseillaise, noiembrie 1999

Noiembrie românesc la Toursky.
Catalina Buzoianu adapteza si pune în scena Mediterana, dupa romanul lui Panait Istrati, evocând experienta initiatica a lui Ulise. Drumul sinuos de la utopie la esecul extremelor trece prin zone întunecate, dar si prin oaze de încredere în destinul umanitatii. 
Les nouvelles Publications économiques et juridiques, noiembrie 1999

Autori ancorati în realitate.
Istrati analizeaza aici spiritul si sufletul acestui spatiu privilegiat, loc de întâlnire al atâtor limbi, culturi, civilizatii, religii. Catalina Buzoinau a facut din acesta o adaptare scenica remarcabila care permite actorilor, muzicienilor si spectatorilor sa se lanseze într-o calatorie irezistibila într-o lume magica si pitoreasca. Richard Martin, alaturi de o distributie foarte numeroasa, joaca în aceasta Mediterana pentru a ne atrage atentia asupra ramasitelor unei civilizatii agitate si deosebite 
Jean-Louis CHÂLES - Semaine des Spectacles, noiembrie 1999

Muzica lui Nicu Alifantis, aranjata de Dorina Crisan-Rusu care interpreteaza la pian, contribuie în mare masura la crearea atmosferei cosmopolite si deja aproape oreientale a estului mediteranean în prima jumatate a secolului nostru. Bosforul, Constantinopole, Alexandria… De altfel suntem adesea foarte aproape de Lawrence Durrell si de uluitoarea sa tetralogie în spirit ca si în anecdota. Si aceasta lume pestrita si voluptoasa, despre care nimeni n-ar spune ca este interlopa, reînvie în fata ochilor nostri cu mitologia sa. Aceasta se datoreaza unei puneri în scena stralucitoare, jocului actorilor pe care nu îi putem cita aici pe toti, remarcând prezenta lui Richard Martin - voice-off ce îl întruchipeaza pe autor - a Taniei Sourseva si a tuturor actorilor români care au curajul si eleganta sa joace în franceza - fapt foarte rar din partea unei trupe straine (dar oare sunt românii cu adevarat straini?) - precum si calitatile unicului decor ce se transforma, a carui stilizare hieratica se opune desfasurarii vertiginoase a actiunii. Exista aici aportul asumat al lui Brecht si o amuzanta succesiune de citate si reminiscente (Unrat din Îngerul Albastru, de exemplu), care intensifica atmosfera specifica a începutului de secol în Mediterana orientala. O întoarcere nostalgica în timp. 
J. L. - Revue Sud, martie 2000